Nexus One: ultima comandă Google
După ce a anunțat că nu va lansa un telefon mobil Nexus Two, dar și faptul că urmează să închidă sistemul de comandă online www.google.com/phone, compania americană a anunțat “ultima comandă” de terminale Nexus One, de acum înainte toate vânzările se vor face prin parteneri. Dacă vor mai fi.Deocamdată tentativa Google de a cuceri lumea smartphone-urilor se limitează doar la platforma software pe care a creat-o, respectiv Android. Aceasta câștigă teren constant și succesul Motorola cu noile telefoane arată că sistemul de operare este interesant pentru utilizatorul final, o alternativă viabilă la ceea ce exista deja.
Nexus One, deși este un super-telefon făcut de HTC pe Android, nu a avut parte de o promovare intensă și a fost lansat la un preț prea aproape de alte terminale cu nume mult mai sonore. Așa că rămâne în istorie ca un capitol încheiat. Cel puțin deocamdată.














