Experimentul Samsung Galaxy S
Sau cum mă las eu de iPhone… că de fumat n-am reușit. Pe scurt: De câteva ore am început un experiment. Am renunțat la iPhone pentru un Samsung Galaxy S. Nici un alt telefon nu a reușit măcar să mă facă să mă gândesc că aș putea să-mi pun problema să-mi treacă prin minte cât de puțin să-mi schimb iPhone-ul cu altceva…
Pe lung:
Astăzi băieții de la Vodafone și Samsung au fost drăguți și ne-au prezentat telefonul pe care-l folosim cu orice ocazie… la munte, la mare, la trezire, la culcare… Am râs! Oricine are un telefon face asta! Nu-l schimbăm când se trezește sau când pleacă la mare… e același! Asta până am pus mâna pe el și mi-am dat seama ce au vrut să zică. Samsung a înțeles, spre deosebire de alte firme, că experiența utilizatorului (user experience) este cea care contează. Este ce-mi doream eu de la un ucigaș de iPhone (iPhone killer). Să se miște natural și sprinten. Să nu fie un laptop care se pune într-o carcasă mai mică și care se mișcă mai greu din cauza componentelor miniaturizate și implicit mai slabe. Să fie un ecran ușor de utilizat… și ce ecran! Se vede că Samsung face televizoare! E un fel de claritate redefinită.
Nu știu cum au făcut, dar Samsung Galaxy S câștigă detașat în fața HTC Desire, care la rândul lui bate fără să transpire Nexus-ul lu’ Google.
Dacă Google erau băieți deștepți acum aveau un Nexus super meseriaș (de la Samsung)!
Revin cu amănunte după o săptămână fără iPhone… sunt curios dacă mă vindec!
Mă gândesc că e un moment foarte bun – acum că iPhone 4 e un pic în corzi din cauza problemelor cu semnalul…
Aveți mai jos un unboxing în colaborare cu Piticu:













Comentariu scris de Experimentul Samsung Galaxy S | razvanbb
Publicat la data de 6.7.2010, ora 00:17
[...] lung: citiți mai departe pe gadgeteer.ro (articol scris de mine) ShareVN:F [1.9.2_1090]please wait…Rating: 0.0/5 (0 votes cast) Related posts:Blackberry pierde [...]
Publicat la data de 6.7.2010, ora 01:03
Si cum te descurci cu lipsa tastaturii? Eu nu am putut sa inghit asta la nici un telefon cu touch
Publicat la data de 6.7.2010, ora 06:39
Pare o clona chinezeasca de iphone!… Foarte bine realizata!
Publicat la data de 6.7.2010, ora 07:25
@Claudiu Singura tastatură virtuală cu care m-am înțeles este cea de pe iPhone. În sensul că scriu fără greșeli și foarte repede. Asta de pe Samsung e așa și așa – în sens că e destul de bună. Încerc în schimb să mă obișnuiesc cu Samsung Swype:
http://www.youtube.com/watch?v=33Mt2z-GoJk
E o super invenție.
@Lucian Pe spate are imprimată o textură de carbon fiber
.
Comentariu scris de Samsung Galaxy S provoaca iPhone | M A N A F U *
Publicat la data de 6.7.2010, ora 08:26
[...] Galaxy S. Pana la un test concret, va las cu un clip unboxing facut de Piticu si cu parerile unui fan iPhone si unui fan HTC. Posturi similare:Cum rescrii viitorul?Television: the last mass medium?Cat de mare [...]
Publicat la data de 6.7.2010, ora 11:24
ti-am zis io ca am citit undeva ca unul din cele 5 motive pentru care iphone sucks e ca nu are swype.
La pret cam cum sta Samsungu’ asta fata de Iphone?
Publicat la data de 6.7.2010, ora 13:08
@ghimposul Îmi place din e în ce mai mult treaba asta cu swipe
Publicat la data de 6.7.2010, ora 13:28
Am swype pe Hero de ceva vreme, si nu se compara cu tastatura nativa in Sense UI. Also, swype-ul nu se compara cu tastatura de pe iPhone (din pacate).
Ce gresiti cu totii: de ce comparati un telefon nelansat inca cu iPhone 3gs? Este un telefon vechi de un an … iPhone 4 e cu totul alta mancare de peste …
Inteleg ca vreti sa va jucati cu el, oricine ar vrea asta. Dar nu mai pupati in fund atata vodafone-ul si Samsung-ul. Comparati cu iPhone 4 inainte sa aberati chestii de genul “iPhone killer”.
PS: android fan, but still …
Comentariu scris de Samsung Galaxy S | Cireshu's
Publicat la data de 6.7.2010, ora 13:45
[...] da una bucata telefon misto. AKA, Samsung Galaxy S. Se iau baietii de la Gadgeteer. Se amesteca bine, se scot sarea si piperul, iese [...]
Publicat la data de 6.7.2010, ora 14:18
@cristian (cireasa)
Esti prea dur si direct in afirmatii, mai ales in postul de pe blog. Ne place Swype si credem ca in viitor va avea un rol important. In plus, Samsung Galaxy S este chiar OK si impachetarea lui (cu tot ce vine) e demna de retinut. E parerea noastra. E parerea mea.
Am spus si la mine. Un iPhone killer e tot un iPhone. El singur e o categorie. Asta insa nu inseamna ca ceilalti nu pot face lucruri bune sau pentru cei care nu iubesc Apple sau din alte motive nu vor un iPhone.
In alta ordine de idei, am comparat cu ce avem pe piata. Pana cand vine iPhone, comparam si cumparam ce avem pe piata. Galaxy S este de astazi, iPhone 4 va fi in curand.
Publicat la data de 6.7.2010, ora 15:36
@cireshu’s: pentru exemplificare despre cum scriu baietii de la gadgeteer: http://www.gadgeteer.ro/2009-11-28-nokia-n97-mini-micul-adult.html
deci, nu, ideea nu e sa dai bine la vodafone, ci sa spui ce crezi. cam asa cum faci si tu la tine pe blog…
Comentariu scris de STOP with “iPhone Killer” bullshit | Macpedia
Publicat la data de 7.7.2010, ora 13:36
[...] a lansat un nou device iar Razvan Baciu a scris câteva impresii pe siteul Gadgeteer. Am început să scriu un comentariu dar mi-am dat seama că e cel puţin la fel de lung ca şi [...]
Publicat la data de 7.7.2010, ora 13:37
@Razvan, dupa ce ti-ai luat iPad-ul, cat de mult ai mai folosit iPhone-ul pentru altceva decat functia de telefon si player? Intreb deoarece vreau sa vad daca sunt singurul care ar folosi si un Nokia 3310 avand un iPad
Publicat la data de 8.7.2010, ora 10:41
@Alexei Ciprian Da, folosesc in continuare si iPhone-ul
Publicat la data de 8.7.2010, ora 14:09
Nu mai pot cu telefoanele cu touch screen. Nu mai poti gasi nici ca dai cu tunul un telefon decent cu qwerty si fara touch screen. Pentru firmele care trebuie sa ofere angajatilor smarphone-uri si care nu vor anchilozatul ala de sistem blackbery, touch screenul cat lopata reprezinta o permanenta problema (din 30 vin saptamanal in service 2-3 cu display-ul spart) – o cheltuiala destul de mare, neacoperita de garantie si pe care de obicei nu o recuperezi de la angajat. (“Nu eu (angajat) am vrut telefon d-asta fragil, tu (firma) mi l-ai dat ca sa am mail si calendar si taskuri…”)
Publicat la data de 9.7.2010, ora 00:40
@iiordachescu: e71, e 72? qwerty fara touch
(preferatele mele)
Publicat la data de 9.7.2010, ora 07:53
@ claudiu intr-adevar, E71 si E72 sunt doua telefoane reusite, dar au probleme cand vine vorba defolosirea lor ca telefoane “de firma” : desi sunt singurele pe care poti sa le resetezi remote (exista o setare pe serverul de exchange prin care poti face asta daca telefonul a fost furat, pierdut etc,) nu poti sa dai accept la un meeting (nu-l trece automat in calendar si nu trimite raspuns), iar pentru niste oameni care sunt permanent “pe teren” asta poate fi un neajuns (cel care a propus meetingul vede ca mesajul a fost citit dar nu si acceptat, ceea ce poate crea probleme pentru cei de la vanzari de exemplu.) Pe E-uri nu poti pune aplicatii cum ar fi SharePoint, MS Communicator, MS LifeMeeting samd ceea ce pe un telefon cu WM se poate fara probleme.
Nu inteleg de ce HTC a scos din fabricatie S740-ul care este un telefon foarte reusit, iar pe S521 Snap il gasesti din ce in ce mai greu si in general pe piata neagra.( Cei de la Vodafone nici macar nu au putut sa “faca rost” pentru noi ca si client destul de mare de vreo 20-30 de aparate contra cost bineninteles)
Scuze pentru comentariul cat un pomelnic, dar chiar este o problema cu care ne confruntam ca si clienti.
Comentariu scris de Adevărul despre lansarea iPhone la Vodafone | DanDragomir.biz: stiri online
Publicat la data de 20.7.2010, ora 21:14
[...] plus, despre lansarea iPhone la Vodafone se discută de mult, de când am fost la evenimentul Galaxy S. Ar fi știut despre asta și Adrian Seceleanu, dacă ne onora cu prezența, abia acum zvonul s-a [...]
Publicat la data de 25.7.2010, ora 14:27
de o saptamana ma tot gandesc ce sa iau…iphone-ul 4 sau galaxy s?…din punct de vedere al dotarii cred totusi ca galaxy s are un higher ground (cu exceptia lispei flash-ului)…sunt un apple fan boy dar iphone-ul parca nu reuseste sa ma convinga…am deja un ipad si un ipod touch si nu cred ca iphone-ul imi va oferi ceva in plus in afara de functia de telefonie, pe de alta parte galaxy s-ul are un os cu care nu sunt obisnuit (android) dar mi se pare interesant. Din punct de vedere al magazinelor de aplicatii…cei de la apple sunt foarte stricti cu aplicatile care le sunt propuse, iar in android market din cate am inteles este un vest salbatic…google lasa pe toata lumea sa puna aplicatii si in caz ca una merge rau o scoate…sunt inca neohatarat…
Publicat la data de 4.8.2010, ora 22:26
Ai renuntat pana la urma la iPhone? N-ai mai revenit sa ne spui..
Publicat la data de 4.8.2010, ora 22:32
@irina
Nu, nu am renuntat la iPhone. Si voi scrie despre asta.
Am un articol scris dupa cateva zile de utilizare:
http://razvanbb.ro/2010/07/ati-vrut-un-iphone-cu-android.html
Si fiind la mare in perioada respectiva recunosc ca m-a deranjat si asta:
http://razvanbb.ro/2010/07/ecranul-samsung-galaxy-s-vs-ecranul-iphone-3gs-foto.html
Publicat la data de 5.8.2010, ora 00:40
Abia astept articolul
Multumesc pentru feedback!
Publicat la data de 29.8.2010, ora 15:49
Samsung Galaxy S e cel mai fain telefon dar tot I Phone e cel mai popular ei na acum asta e dar ma bucur ca am:Samsung Galaxy S,Samsung Corby,Lg gt 405,Vodafone 541 si I Phone toate sunt ale mele si le-am din bani mei pt ca am mers in Germania si am lucrat si am strans 40.000 euro si de ei amluat telefoanele si o vacanta de vis in Mexico.
Publicat la data de 29.8.2010, ora 15:53
In Germania am stat 2 ani si am strans 30.000 si am zis ca e prea putin si am mai stat un an in care am strans 10.000 euro si dupa aia am venit in Timisoara super eu sai ai atatea telefoane!!!!!
Publicat la data de 13.9.2010, ora 21:29
una ii sa fie popular si una ii sa fie accesibil si in acelasi timp foarte bun la tot
Publicat la data de 23.9.2010, ora 14:41
Galaxy S este un supersmartphone dar din păcate este comparat prea mult cu iPhone 4. Lumea uită preţurile la care este afişat telefonul celor de la Apple pe meleagurile autohtone – dublu faţă de competitorul asiatic.
Luaţi-l ca atare fără comparaţia cu iPhone 4. Sau vă place mai mult un telefon care are nevoie de o bandă din plastic spre a nu pierde semnalul în timpul convorbirilor?
Publicat la data de 13.10.2010, ora 21:00
de ce nu imi merg castile la galaxy s probabil sa nimerit tocmai la mine cel defect , cand ascult muzica se aude ba intri casca ba un ecou ciudat sau acompaniamentul mai tare decat ce canta solistul ,daca misc mufa foarte putin imediat spune ca sa deconectat modul casca astept o idee care ar fi cauza
Publicat la data de 11.11.2010, ora 22:34
Este un smartphone aproape complet; zica asta ca in ciuda faptului ca ruleaza pe un OS foarte ok, nu are inca Froyo 2.2 ceea ce il dezavantajeaza foarte mult; In schimb are un ecran extraordinar; este un open soaurce ceea ce pt mine e foarte important; imi pot pune cam tot ce am nevoie; pot sa fiu oricunde nu imi scapa nimic. E un mini notebook foarte folositor!
Publicat la data de 12.11.2010, ora 00:01
Legat de casti, eu nu am nicio problema; chiar sunt foarte incantat de sound; se aude excelent in ele iar cum este organizata galeria…nu mai spun; parerea mea este sa mergi cu garantia la ei; sunt absolut convins ca iti vor schimba castile; de acolo sigur e problema! Mergi si intreaba!
Publicat la data de 14.11.2010, ora 21:53
Dupa update iti raman aplicatiiile sau tr sa le instalezi din nou?
Publicat la data de 15.11.2010, ora 00:21
schimb telefoanele foarte des.am avut toate smartphoneurile posibile.eram fun nokia si symbian pana acum o vreme.xperia x10 ma facut sa vad androidul cu ochi buni.sunt posesor de samsung galaxy si am dorit sa fac o schimbare.am incercat iphone 4 care are o carcasa bine finisata dar e un rateu in rest.azi am butonat un nokia N8 si imi venea sa rad cand ma gandeam ca ar trebui sa las in anul 2010 un android pentru un symbian de moda veche.
Parerea mea e ca androidul e viitorul.Momentan nu exista telefon mai bun decat Galaxy S
Publicat la data de 15.11.2010, ora 00:25
al meu de azi are 2.2.telefonul nu e blocat dar a fost adus din franta.dupa orice hard reset revine in limba franceza.interesant e ca mai am 3 prieteni cu galaxy si azi cand am vrut sa le pun si lor versiunea 2.2 spunea ca telefonul lor e up to date desi au 2.1.Depinde de tara in care a fost cumparat.Sunt ceva noutati pe versiunea 2.2
Publicat la data de 16.11.2010, ora 01:51
cand faci update te intreaba daca vrei sa ramana aceasi configuratie sau stergi tot.am ales sa ramana dar ulterior nu am fost multumit de ceva si iam dat hard reset.(cu telefonul oprit ti apasata tasta de volum up+tasta home +tasta de pornire).telefonul intra in meniul de boot
Publicat la data de 11.12.2010, ora 18:02
samsung a lansat oficial update-ul pt FROYO 2.2 in 26 noiembrie; a fost mare nebunie; a vuit peste tot; numai ca am impresia ca update-ul a fost lansat doar pt cei care au cumparat tel de la Orange; eu de acolo mi l-am luat…mi-am cam laut teapa cu abonamentul acelas Colibri; dar am FRoyo 2.2 oficial pe el!
Publicat la data de 14.12.2010, ora 22:01
eu mi-am luat tel de la Internity si nu am nici pana astazi upadte la froyo 2.2; e asa necesar; personal nu ma deranjeaza nicicum versinea asta pe care o am; cateva imbunatatiri de care puteti sa imi spuneti decand cu noua versiune? are swype in limba romana?
Publicat la data de 14.12.2010, ora 22:02
intrebarea e de ce mi-as face update la froyo 2.2?
Publicat la data de 15.12.2010, ora 13:17
Întrebarea e “de ce să nu îți faci?” – FroYo este de 3-5 ori mai rapid decât 2.1 și aduce o grămadă de funcții noi, care în versiunea anterioară nu existau.
Publicat la data de 20.12.2010, ora 23:19
am reusit…m-am chinuit putin mai mult dar uite ca am reusit si sunt extrem de ok cu el….nu ma asteptam! Multam de sfat
Publicat la data de 20.12.2010, ora 23:20
cum fac sa nu mai consume atata baterie? ce trebuie sa opresc, pe langa aplicatiile din ram, am froyo 2.2 acum:)
Publicat la data de 21.12.2010, ora 20:48
Am trecut la iphone4 si sunt destul de fericit.Imi lipsea ceva.Acum am avut ocazia sa stau ceva timp cu iphone si e bijuterie.Navigatie igo my waygaseste satelitii in 2 secunde.Nu am vazut telefon mai bun ca iphone 4 la navigatie.Bate tot ce misca.Am gasit o gramada de aplicatii dar tre sa-i faci jailbreak.Joc de vreo saptamana non stop gran turismo pe el.Senzorul de miscare al lui galaxy e varza pe langa iphone 4.Calitatea carcasei e mai buna si ca sa trag o concluzie Galaxy s e iphone-ul saracilor.
Publicat la data de 21.12.2010, ora 23:43
Miruna, displayul consuma foarte mult din baterie. In setari, display, brightness, dati la minimum. Apoi dati in setari, la retele, pe modul avion, si vedeti daca pe modul avion va scade consumul bateriei. Daca scade consumul bateriei in mod evident, atunci poate ca nu este netul de vina. La orange, daca sunteti pe credit limitat, formati 415 si vedeti cat credit de date mai aveti (in Mb) si daca nu cumva se consuma stand locului. Eu unul am dezinstalat toate aplicatiile si le-am reluat rand pe rand, ca sa vad care si cum consuma. Daca stie cineva ce alicatii pot indica direct sursa consumului de net, as fi si eu bucuros sa aflu. Preferabila este cartela de internet nelimitat, sa nu va treziti cu costuri suplimentare de sute de euro
Publicat la data de 27.12.2010, ora 02:27
salut, are cineva galaxy cumparat de la vodafone? va rog contactati`ma la id`ul seilersergiu daca este cineva. va multumesc !
Publicat la data de 30.12.2010, ora 22:33
voi stiti de ce e stoc epuizat la Orange? M-am uitat astazi ca ma hotarasem sa mi-l iau de la ei? ms de raspuns!
Publicat la data de 31.12.2010, ora 00:57
Salutari tuturor!
Eu am achizitionat de curand acest telefon de la vodafone!Pana acum nu am mai avut nici un fel de smartfhone,pot zice ca imi place la nebunie!Pozele,filmele se vad superb..Internetul merge f bine,si wi fi cat si 3g.Cand m.am decis sa il iau,nu am facut comparatie intre iphone si galaxy,pur si simplu mi.a convenit oferta…si am si butonat unul inainte de al cumpara.Fratele meu are un ipad,merge si se vede superb..Nu sunt contra iphone,ba din contra!Dar fiecare dupa posibilitati.Precizez ca galaxy al meu a venit cu froyo 2.2!Daca il forjezi la maxim,toata ziua..bateria te va tine una zi!Daca vb si butonezi pt necesar,te va tine doua zile garantat!Ca si voce se aude foarte clar si tare!In principiu eu sunt multumit.Sa ne auzim cu bine.
Sa aveti un an bun,fericit!
Publicat la data de 20.1.2011, ora 21:57
iuazi galaxy este iphoneul saracilor
) …. ba tata bagati mintile in cap ca habar nu ai ce e ala un OS pe care il modifici cum vrei daca sti si cu un root si un lagfix bun il faci sa zboare.. telefonul asta e un fel de make love nu war … ia si tinel tu 2-3 sapt acolo si fati damblalele cu el si imi spui tu dupa!
Publicat la data de 30.1.2011, ora 10:01
Mie miar place Galaxy s încă nu lam încercat până acum am un nokia e 51 , este şmecher galaxy la preţ o să îmi iau şi eu în martie
Publicat la data de 30.1.2011, ora 10:10
Nu ştiu ce să aleg între Galaxy s şi Iphone 4 dar spre deosebire de preţ galaxy este mai ieftin cu 1200 de lei are ecranul mai mare abia aştept să îl încerc nu am mai încercat Android sper să nu dau bani în vânt .
Publicat la data de 30.1.2011, ora 18:34
pai simplu daca vrei sa dai o caruta de banii ia-ti iPhone4
nu te gandii sa il deblochezi ca o sa iti para rau
sau poti sa iti ei galaxy s daca il deblochezi se comporta ca un telefon normal
ipohoneul insa nu credema ca asta fac de ceva timp
Publicat la data de 30.1.2011, ora 18:35
buna ideea
de vreme ce s-a lansat nexus s pretul galaxyului ar trebui sa scada
Publicat la data de 30.1.2011, ora 18:37
androidul fata se simbian se comporta mult mai fluid si natural plus ca acum fata de acu 5 ani cele mai multe aplicatii le gasesti pe android si apple