La prima vedere: HTC Desire şi Legend, primele mobile cu Android 2.1 ale Vodafone
Două dintre cele mai aşteptate telefoane mobile ale anului, HTC Desire şi HTC Legend şi-au făcut debutul ieri pe piaţa românească. Primul va fi, cel puţin până la iarnă, nava amiral a flotei producătorului taiwanez, iar cel de-al doilea, urmaşul lui HTC Hero, pune accent pe design.
Am avut ocazia, în cadrul programului Gadgeteer, să facem cunoştinţă cu telefoanele şi până când Business Cover va reveni cu teste detaliate, iată ce am constatat la o primă vedere:
* Desire are un procesoar mai puternic decât Legend dar amândouă telefoanele pornesc la fel de rapid (întrecând Nexus One), cu un plus pentru Desire la navigarea prin meniu.
* Ambele au renunţat la track-ball (biluţa de navigare), fiind dotate cu un senzor (care se poate şi apăsa). Am fost sceptic la început, dar senzorul m-a convins până la urmă.
* Desire deschide paginile de web direct în varianta full-HTML şi nu cea mobile.
* Amândouă sunt mai uşoare decât Nexus One.
Cele doua modele HTC integrează sistemul de operare Android 2.1 (Eclair) şi o variantă îmbunătăţită a interfeţei HTC Sense. Navigarea între ecrane este acum mult mai simplă, existând opţiunea de a le vizualiza pe toate cele 7 simultan şi de a-l alege pe cel dorit, printr-o simplă apăsare.
Citeste articolul integral pe Business Cover














