Telefoanele Blackberry beneficiază de ebook reader de la Amazon
Proprietarii de telefoane mobile Blackberry vor putea instala aplicaţia ebook reader din Kindle, direct de la Amazon, având astfel acces la baza de date de peste 420.000 de cărţi digitale din baza de date a companiei americane.
Botezată Kindle pentru Blackberry, aplicaţia este similară cu cea din ebook reader-ul Amazon, preţul cărţilor digitale fiind acum de 9,99 dolari. Cel mai mare magazin online de cărţi din lume, Amazon încearcă să creeze o industrie digitală, pornind aproape de la zero şi este acum cel mai mare furnizor de cărţi în format digital, dar şi un vânzător de echipamente digitale precum ebook readerele Kindle.
“Foarte mulţi utilizatori s-au interesat de experienţe similare pe Blackberry”, a povestit Ian Freed, vicepreşedinte Amazon.
Compania vinde inclusiv în România echipamentele Kindle şi Kindle DX. Noua variantă de ebook reader are ecranul mai mare şi conexiune de date 3G. Deocamdată problema în România o constituie accesul la cărţi digitale în limba română. Există câteva proiecte în acest sens de la marile edituri, dar nu există un magazin cunoscut online de cărţi electronice.
Via CNet >>














