Gadgeteer Awards

HTC Magic – noi descoperiri

| 21.8.2009
Back to Yahoo!

htc magic HTC Magic – noi descopeririSunt tone de aplicații gratis dar care sunt simpluțe și nu de foarte mare ajutor sau mai complexe dar în varianta „light”. Varianta „light” ne spune că avem un număr restrâns de funcționalități și că va urma varianta „heavy” pe bani care ne va face să simțim că utilizăm telefonul la capacitate maximă. Oricum ideea de a aduna toate aplicațiile într-o singură „piață Matache” nu este nouă dare este binevenită. Putem să ne instalăm oricând orice aplicație nouă sau de care am avea nevoie prin 2-3 „touch”-uri fără să avem nevoie de un PC și de un nivel ridicat de cunoștințe în domeniu.

Aplicațiile disponibile sunt în general aceleași cu cele de pe celelalte platforme. S-a ajuns și în acest domeniu ca în domeniul jocurilor pe console: un producător scoate pe piață jocuri pentru toate consolele. Așa și aici: avem aceleași aplicații pe mai multe sisteme de operare fie Android sau Windows Mobile.

Cam asta despre aplicații. Să ne întoarcem la adevărata minunăție: HTC Magic. icon smile HTC Magic – noi descoperiri . Am zis că dacă tot îl am în mână să mă joc mai mult cu el și am început să descopăr mai mult decât am scris în HTC Magic Good Bad and Ugly. Să revenim la noile descoperiri:

Am descoperit cu bucurie că în sfârșit cineva a implementat o mai veche obsesie de-a mea fără să instalez nimic în plus: căutarea inteligentă în agendă. Pe scurt pentru cei care nu au folosit windows mobile: ca să căutăm toți Răzvanii din agendă scriem pe tastatura numerică: 729826… FĂRĂ să apăsăm de mai multe ori. Ba chiar după primele 2-3 cifre ajungem la contactul căutat fără probleme. Dacă vă uitați pe tastatura numerică a telefonului 7 înseamnă R, 2 înseamnă A și așa mai departe. Este cea mai tare tehnologie de căutat în agenda telefonică implementată până acum doar pe telefoanele cu Windows Mobile și nu am înțeles niciodată de ce nu au preluat-o și alții în jucăriile lor (poate a fost sau este o problemă legată de copyright icon smile HTC Magic – noi descoperiri ).

Aplicația de mail merge incredibil de bine iar tastatura virtuală este calibrată exact cum trebuie. Se pot sincroniza conturi de mail ținute pe Microsoft Exchange, GMail și alte sisteme bazate pe POP și SMTP. Singura parte urâtă aici este sincronizarea cu GMail: consumă bateria de rupe. Există oricând varianta de sincronizare manuală ceea ce rezolvă problema. Menționez aici că always online cu Microsoft Exchange nu consumă bateria atât de drastic deci cred că este o problemă ce va fi corectată în versiunile ulterioare.

Browser-ul de net merge bestial. Este o chestiune relativ rară în lumea device-urilor mobile dar acoperită în acest caz de Android cu mult succes. Chiar se mișcă bine fără întreruperi și este o diferență majoră față de N97-ele testat anterior, de exemplu.

Meniu-ul contextual își face treaba cu succes. Când nu mai ști ce să faci într-o aplicație apeși Meniu și surpriză: găsești acolo ce-ți trebuie! Inclusiv select și copy din browserul de web de exemplu. Apropos de asta, se pare că funcțiile de copy și paste funcționează doar în zonele în care edităm textul (inclusiv copy) ceea ce este cam stupid dar nu foarte enervant.

Notificările apar ca niște iconițe sus în bara de stare și le putem accesa „trăgând” în jos de perdeluța pe care este afișat detaliat tot ce vrea să ne comunice telefonul în acel moment. Nu e ca la alte telefoane că trebuie să nimerim cu precizie milimetrică exact pe iconița aia de 3 pe 3 milimetrii cu degetele noastre fine ca să vedem ce mail am primit.

Și dacă n-aș avea atâtea device-uri mi l-aș fi cumpărat… pe bune. Și nu, nu pot să particip la concursul organizat de Gadgeteer că nu mă lasă!

Post scris de Razvan Baciu, consultant IT cu experienta de 10 ani in terminale mobile si PDA-uri, autor al blogului Razvanbb.ro.

3 comentarii

  1. Comentariu scris de Ana-Maria
    Publicat la data de 24.8.2009, ora 13:15

    Eu n-am atatea device-uri… Pe talentul la scris nu mi-as paria toti banii din buzunar… :) Cum dupa review jucaria pare draguta, pare totusi ca o sa ajung sa o cumpar…

  2. Comentariu scris de Lucian
    Publicat la data de 24.8.2009, ora 13:47

    - Din ce ai explicat tu mai sus se pare ca Google vrea sa faca o combinatie intre osx (de pe iPhone), windows mobile si blackberry.
    - Una dintre cele mai importante implementari de pe piata PDA este sistemul “push notification” pentru email(mai ales), pentru messenger si altele. Sunt f curios daca pe Android au implementat ceva similar.
    - Eu folosesc cu succes de ceva vreme google chorme, browserul facut ptr windows si sunt foarte multumit, si cu mici exceptii nu are probleme cu interpretarea paginilor web. Presupun ca pe android folosesc acelasi browser.
    - Un lucru f important ce trebuie adaugat este ca din cate am citit se pare ca diverse firme producatoare de softuri de navigatie vor sa-si porteze aplicatiile pe Android.
    Bafta

  3. Comentariu scris de kareen
    Publicat la data de 2.11.2010, ora 20:53

    unde imi sunt jocurile in meniul principal.htc magic,nu le gasesc nicicum.As vrea sa imi pot pune niste jocuri pe telefon.va multumesc

Lasa un comentariu

Aboneaza-te la RSS Aboneaza-te la RSS

About us

Gadgeteer este, pe de o parte, un program inedit de teste dedicat pasionatilor de tehnologie si pe de alta parte, un blog specializat. Citeste tot

The Gadgeteers Blogroll Focus Video Follow us Microblogging
Archive